trecutul îmi cade-n valuri
peste umeri, peste coapse, peste mâini
inventar nesfârșit al tot
ce nu am fost la timp.

mi-au rămas mici camerele,
mă strâng pereții
acelor camere în care n-am intrat
ca să rămân, o călătoare
în căutarea altui nesfârșit

îmi simt oasele reci dimineața,
a aparate de-o răceală ce
le macină pe dinăuntru, indiferent
cât de tare mi-ar bate soarele pe piele,
amintiri
dintr-o viață ce n-o mai simt a mea

nu mă-ntreba câtor bărbați
le-am mai spus lucrurile astea,
nu contează. oricum
la trei dimineața, când se divid singurătățile,
când coastele îmi devin lănci întoarse
spre înăuntru
și caut după o altă mână prin pat
nu e nimeni.

uneori
tot ce nu spun încape
într-o privire ghidușă, aruncată furiș,
și-o îmbrățișare
cu miros de parfum bărbătesc și interdicții
nerespectate