Tag Archives: Night

#ism

Posted on by

trecutul îmi cade-n valuri
peste umeri, peste coapse, peste mâini
inventar nesfârșit al tot
ce nu am fost la timp.

mi-au rămas mici camerele,
mă strâng pereții
acelor camere în care n-am intrat
ca să rămân, o călătoare
în căutarea altui nesfârșit

îmi simt oasele reci dimineața,
a aparate de-o răceală ce
le macină pe dinăuntru, indiferent
cât de tare mi-ar bate soarele pe piele,
amintiri
dintr-o viață ce n-o mai simt a mea

nu mă-ntreba câtor bărbați
le-am mai spus lucrurile astea,
nu contează. oricum
la trei dimineața, când se divid singurătățile,
când coastele îmi devin lănci întoarse
spre înăuntru
și caut după o altă mână prin pat
nu e nimeni.

uneori
tot ce nu spun încape
într-o privire ghidușă, aruncată furiș,
și-o îmbrățișare
cu miros de parfum bărbătesc și interdicții
nerespectate

#măsurători

Posted on by

distanța dintre eu și ex-eu,
16 ani și 3 regrete angoasante,
bilanțul
nopților înălbite de dureri mut-inutile,
mausoleu cinic, de nemăsurat.

orice exces suplinește o lipsă
cum știe mai bine. așa
mă pierd de mine periodic
spre a mă regăsi în forme noi,
puse la păstrare sub preșul colorat,
exercițiu clandestin de reorganizare în cap.

distanța dintre mine și tine,
dintre acum și atunci,
dintre ce putea să fie și ce-a fost
e o distanță cât o ființă distinctă,
nu-i
avion s-o traverseze,
yacht s-o comprime
sau tren s-o aline.

ea
și doar ea există, strecurată timid
în nopțile reci,
în apatia zilelor înnorate,
în primii stropi de ploaie,
în atingerea fulgilor de zăpadă,
ea și doar ea măsurând
viața într-un anti-timp paralel
cu timpul interiorului cald,
perpendicular, mereu perpendicular
pe voința de-a face lucrurile cumva,
îndoind și trimițând în penumbră tabloul
moale și vag al lui Ce-ar fi fost dacă

#confesional

Posted on by


mărturisesc: sunt o săracă.
tot ce am e ziua de azi
și-o inimă ce se-ncăpățânează să bată

mărturisesc: sunt o barbară.
îmi fierbe sângele-n vene
și merg oriunde fără a mă teme,
că-i noapte, frig, sau poate primăvară

mărturisesc: sunt visătoare.
visez chiar și atunci când doare,
visez că mă topesc într-o îmbrățișare,
că alte degete, nu ale tale
trasează astăzi hărți pe trupul meu.

mărturisesc: sunt arogantă,
îmi place
joaca, îmi place să mă simt femeie.
să mă joc de-a seducția, s-aprind scânteie,
să-l cunosc pe Celălalt bucată cu bucată
de speranțe, de zâmbet, de piele.

mărturisesc: sunt chiar o alintată.
sărut de parcă lumea s-ar sfârși
cu mine și cu el, n-ar mai veni
un “mâine” să ne prindă în flagrant,
atunci când tac, îmbrățișată-n noapte.

dar poate asta-i cea mai aspră
dintre toate.
mărturisesc: azi sunt indiferentă,
nu-mi mai pasă
de mă săruți, dacă m-atingi,
dacă mă joc cu tine sau cu alt bărbat,
periplu început, neterminat,
dulce angoasă, cât te-am căutat!

mărturisesc că nici măcar nu-mi pare
rău de ceva din tot ce sunt și-am scris.
eu sunt cea care sunt, și nu mă scuz
așa cum nu se scuză dimineață un vis.

mărturisesc nu ca să-mi fac iertat
vreun regret sau, poate, vreun păcat,
e doar o notă.
constatativă, explicativă notă,
a unei feminități burlești, de grotă.