Tag Archives: Inspiration

Why 2020 won’t be your year either, and why you shouldn’t regret it

Posted on by

It’s the most wonderful time of the year…part two. Now, with retrospectives in the past year, accomplishments and failures. And, of course, goal-setting for the next year. Because, of course, a new year brings a new me, ain’t it? A new and better version of one’s self, a version which is, in the first place, balanced.

And this is where everything starts to go down,  the moment that we tend to see reaching a mental state of balance in the same way we see obtaining some material thing: a clear path to follow, with a finish line to be reached and the object in our possession A one time thing. This is how another not-so-great year begins. By living trapped with a wrong mindset.

If you scroll around Social Media in this period, you’ll see that there’s an epidemic of posts about how the next year will be about myself. About becoming a better version of whoever posted that. And it’s a wonderful thing, but  this is not just theory.

Apparently small things, like going to bed earlier, procrastinating less, living a healthier and more meaningful life are all transformed into glittery goals. Which is a good, a wonderful thing, but it’s not making it past the first week of the new year. And there’s a good reason why.

Most of us live chaotic, fast-forward lives. We are constantly under pressure, constantly trying to achieve more and more in every sphere of our lives. We try to have both the perfect career and the perfect personal life, the perfect body and the delicious meals with our loved ones. And this, sooner or later, brings everyone into a state pretty close to survival mode. Or, if you’re not that lucky, burnout.

This is where the so-called failure begins. Do you know that Internet saying You can’t do epic things with basic people? Well, the same thing applies to life changes. You can’t evolve into a better person if you’re all caught up into survival mode. Because becoming a better person, even if that means that you’ll cut the junk food and sleep earlier, requires time, effort put into it and consistency. Or, if you have a bad time, if your resources are channeled into survival this period with minimum damage, evolution becomes a glittery dream.

Even if it’s uncomfortable, it is also true. But even if it’s true, this should not be an excuse for having bad behaviors that keep us from becoming the better versions which we know are possible.

Yes, we don’t have to give up trying to achieve something we know would be helpful, but we should not give into the social pressure of having a resolutions list either. We should, instead, try to be more introspective, to find out more about ourselves, and to gain a better understanding of how the  human mind and emotions work.

We should begin this and every year with the understanding of the fact that balance can be solid this week, and to vanish away the next one. And, above all, we shouldn’t judge anyone.

If your only goal for the next year is to know more about yourself, it’s great. If your biggest accomplishment of the last year was to discover coping mechanisms that don’t involve self-destructive behaviours and are really effective, you’re doing a fabulous job. If your goal is getting professional care for your mental health, this is absolutely wonderful as well.

As long as they make sense to you, your achievements and your goals should not be explained to anyone else. Somehow, though, if you really, really want to see those goals becoming reality, you should begin by breaking them into tiny pieces. This is one effective way of getting things done, as I will have  some veggies instead of fries for lunch today is way less scarier than Since today, I’m gonna have a healthy diet. And also far easier to accomplish.

Another thing to be considered is the fact that life ain’t linear. Neither life or progress are. There will be periods when everything will go according to plan, and periods when you couldn’t seem to be at greater distance of your goals. But this is part of the journey called life as well.

Even if the self-help literature and speakers tend to make individual evolution seem to be a piece of cake, it is, actually, more like building a house. It takes a huge amount of resources, time, patience and resilience. And, mostly, a very good memory, to remember the ups of the process and why have you started to do that in the first place.

But one of the most important reasons of not meeting the goals, is not the lack of consistency, or of discipline, or the desire of meeting them. No. One of the main reasons is that, often enough, evolution requires outside help. It might be a teacher, a mentor, a therapist or somebody that you genuinely and deeply admire. It might be your mom, or your little brother, this is not important. What matters, instead, is that some people do have this power, of making us trust ourselves a little more and judge ourselves a little less at the end of the day. These are our everyday heroes, which keep us going, and for which we should all be grateful.

And, no, you’re not a failure if you didn’t achieve all of your goals at the end of the year. As big or as small, progress is progress, and every step taken in the right direction matters. Make this journey feel as personal as it actually is, and do your best, daily, without emotional charge such as guilt, shame or envy.

The shortest recipe for a good year will always begin with a day, so find beauty in every day the little things to be grateful about. Because, at the end of the day, what fuels growth is the smile and the goodness that we manage to find in every day, day after day.

Ieftin, scump și subiectiv

Posted on by

Fericirea are atâtea chipuri, câți oameni. Nu e ceva ce ai, e doar ceva ce ești. Și cu toate astea, e un efect. Pentru că sunt, pe lume, lucruri care te fac fericit. Și lucrurile astea pot fi oricare. Oricât de simple sau de complexe. De ieftine sau de scumpe. Fericirea e personală și singulară. Nu în sensul că nu ar avea egal, ci că e trăită, de fiecare, altfel. Cum știe, cum poate, cum se pricepe și cum a-nvățat. Mai ales cum a învățat.
Cumva, fericirea vine din sinceritate. Cu tine și cu Celălalt. Dar mai ales cu tine. Și implică limite. Și asumarea lor. Tot ea cere libertate. Libertatea pe care ți-o dai când ești tu, așa cum te cunoști că ești, și cu ceilalți, nu doar cu acei câțiva.
Limitele fericirii sunt acolo unde începe etichetarea. Nu cred că vreun om are dreptul să pună etichete pe bucuriile altuia. Chiar dacă acel altul le împarte cu el. Pe de altă parte, așa știi că oamenii ăia nu sunt oamenii tăi- îți judecă bucuriile, în loc să te lase să le trăiești. Ori, câtă vreme ceea ce te bucură nu te distruge, ăsta devine, deja, semn de rea-credință.
Poate că nu poți înțelege de ce un lucru și nu altul îl face fericit pe cel din jur, e de-nțeles. Fericirea are coordonate intime, personale. Dar între a spune că nu pricepi și a te pune pe lipit etichete, e drum lung.
Cât de mare e diferența dintre un om pe care îl face fericit să își bea cafeaua la soare, cu pisica tolănită lângă el și niște muzică pe fundal, și unul pentru care fericirea înseamnă starea de după o drumeție pe munte? E ea atât de mare încât să facă motivele din spatele fericirii lor contestabile, ierarhizabile, din moment ce rezultatul final e același?
Nici nu știu cum am ajuns să căutăm fericirea în același fel în care căutăm un obiect ce ne trebuie numaidecât. Poate așa, punând etichete pe experiențele celorlalți ca pe niște borcane de gem, uitând că avem propriile experiențe de trăit.
Sau poate scăpându-ne din ochi că fericirea e așa…ca o zână. E diafană, un amestec senin de chimicale, experiențe și emoții. Un colaj de răspunsuri la stimuli, în permanentă transformare. Și că e ceva ce ni se întâmplă atunci când facem lucruri despre care știm că ne bucură. Pentru că fericire e și atunci când îți spui versiunea ta de adevăr, și când dormi până târziu, dar și când înveți ceva ce ți-ai dorit mereu. Fericirea e ceva ce ni se întâmplă. Când? Oricând.
Pentru că există fericirea spontană, tranzitorie, care pleacă așa cum a venit, lăsând în urmă o dâră de întrebări. Și există fericirea ce vine din tabieturi. E și asta o formă de fericire, până la urmă: să poți să îți respecți tabieturile, rutina pe care ți-ai creat-o personal.
Dar, dincolo de toate nuanțele astea, fericirea există. Există, e a fiecăruia dintre noi, și e accesibilă tuturor. Nu suportă tipare, fericirea glossy e doar un fel de fericire dintre atâtea alte miliarde de feluri. Și nu-i obligatoriu să fie și a ta.
Chiar, de unde știi că ți se potrivește, măcar? Alergi după ea, că doar așa ți se tot spune peste tot, că doar aia e Fericirea, dar nici măcar nu știi dacă e, pe bune, fericirea ta. Între timp, fericirea ta doarme prin vreun colț de ființă, nedescoperită sau, mai rău, pusă pe hold pentru cine știe câtă vreme. Până îți faci drum spre fericirea standardizată, propovăduită ca o religie și obligație nouă peste tot.
Sau, cine știe, poate până când și fericirea ta va fi un trend, o bucurie legitimă social…

Viata ca o inghetata de menta

Posted on by

31646758_1767864063252600_5778607784979333120_n

Multe plante m-au fascinat pe mine-n viata asta, dar nici una asa cum o face menta. Nu pot spune ca-s neaparat o fana, dar m-a fascinat dintotdeauna capacitatea ei de a genera iluzii. Orice contine menta si e comestibil pare mult mai cald sau mai rece decat e de fapt. Si chestia asta ma face s-o vad ca pe analogia cea mai congruenta cu felu-n care mai curge viata azi.

Mereu m-am gandit si m-am uitat in jur ca la un puzzle ce trebuie completat, ca la o problema doar pe jumatate definita. Si asta a implicat, cel mai adesea, sa stiu. Ce? Orice mi-a lasat impresia ca o sa-mi foloseasca- nu concret, neaparat- la intelegerea a ce se intampla in jurul meu. Indiferent cat de mult a luat sau de enervant a putut deveni. Si asta mi-a facut lista de nedumeriri sa fie enorma.

Nu pricep, de exemplu, ce-are toata lumea cu latura practica si latura frumoasa a vietii. De ce le tratati toti de parca s-ar exclude. Nu se exclud, decat in cazuri patogene. Altminteri, avem nevoie si de util, dar ne trebuie si frumosul, indiferent de cat de inutil ar fi din perspectiva practica. Are si el utilitatea lui clara si concreta: ne bucura. De asta nu pricep eu de ce trebuie sa sacrifici una pentru alta.

E fumata si dezintegrata zicerea aia cu ”Life’s short, eat dessert first”, si cel mai adesea auzita in contexte unde nu i-ar fi, poate, locul. Ca nu-i nici despre mancare, nici despre experiente ale momentului, ci despre prioritati. Da, stiu, am zis cuvantul bau-bau. Scuze! Dar despre asta e vorba. Despre a le prioritiza, astfel incat sa ai vreme si de ”desert”, dar si de restul mesei, ca sa nu ramai flamand. Despre cum iti faci timp de lucrurile care-ti fac inima sa bata mai tare, si de cele care-ti fac ziua de maine sa fie un gand fara griji. Ca, oameni fiind, avem nevoie de ambele. Avem nevoie de frumos, de bun, de amuzant, de drag, la fel de bine cum avem nevoie de util, de pragmatic, de rational, de cert, de functional. Daca reusesti sa le amesteci intr-un mod coerent, poti spune ca esti unul dintre rasfatati. Daca nu, esti la fel ca noi, aia care am inteles, intr-un fel sau altul, ca a sacrifica o dimensiune pentru alta e o prostie, o falsa alegere. La fel cum unele femei ”aleg” intre cariera si familie. E ca si cum ai avea de ales intre con si inghetata, orice alegere faci, frustrarea ramane, fiindca ne trebuie amandoua.

Dar pot intelege, fiindca daca nu ai un bun control al timpului, lucrurile pot sa alunece usor intr-o parte sau alta a balantei, e inevitabil. Si de obicei ajungi sa constati ca partea mai ”neimportanta” (fiindca orice n-aduce folos material, acum sau pe viitor, e neimportant si inutil, teoretic) ocupa ”prea mult timp”, inevitabil ajungi sa o neglijezi in favoarea celei vazute ca fiind mai importanta. Iar majoritatea oamenilor n-au reusit sa-si dezvolte genul asta de control fara sa pice-n capcana rigiditatii cu nuante de fixism. Asa am ajuns si eu la ideea de sandwich- incep cu ceva ce-mi place, continui cu ceva ce e musai de facut, ca sa inchei tot cu ceva ce-mi place. Mi se pare nu egoism, nu privilegiu (si aici sa nu-mi sariti in cap cu comunitatile ce traiesc la limita saraciei extreme, ca vorbim de marea medie gri aici, nu de exceptiile alb-negru, si nu tot ce intra la bucurie costa), ci masura de siguranta. De conservare a unei minime sanatati mintale.

Sau ideea conform careia o femeie e mult mai fericita daca are langa ea un barbat care s-o faca fericita. Ei bine, asta poate fi adevarata doar partial. Nu neg ca fericirea de a te simti iubita si apreciata de un barbat e ceva frumos, ceva aparte, dar de aici si pana la a avea convingerea ca asta e tot ce inseamna fericirea…e drum lung. Un drum lung si trist, pe care inca nu pricep de ce l-ar parcurge cineva, in ce circumstante. Fericirea, bucuria vietii, e ceva nediscriminatoriu, accesibil oricui. In asta si consta farmecul ei, in faptul ca-i a tuturor. O femeie singura poate fi fericita la fel de bine cum o femeie care are un barbat alaturi se poate simti neimplinita, singura in viata ei. A avea pe cineva langa tine e o sansa-n plus, nu o garantie ca ajungi la fericire. Pentru ca adevarata masura a fericirii n-o da parcursul unei zile, ci cele cateva minute de dinainte sa adormi- atunci, cand esti doar tu cu tine, stii cum si cine esti. De asta respingem si singuratatea, si ideea ca omul poate fi fericit si singur, nu doar langa alt om. Pentru ca, in majoritatea cazurilor, singuratatea e urma ramasa a unei experiente de marginalizare, nu o alegere deliberata. Asa ajungem sa ne intrebam „Ei, da’ cine dracu’ vrea sa fie singur?” si sa dam verdicte la fel de dezechilibrate ca emitatorul.

Si de asta bag inghetata de menta in aceeasi cutie cu oglinzile care te fac sa pari mai slaba decat esti, cu iluziile optice: fiindca toate ne-arata, in felul lor senzorial, cat de diverse sunt nuantele in care o viata de om poate fi inteleasa si traita. Abia asta ma fascineaza cu adevarat, restul nu-s decat pretexte. Iar textul asta n-a fost gandit cu intentia de a te invata cum sa traiesti, ca nimeni n-are, in afara sarlatanilor de profesie, retete pentru asta, singurul fel in care poti afla e…sa traiesti. Indiferent ce-nseamna asta pentru tine.