Tag Archives: recomandarile Lucretiei

Într-o zi, Orașul ׀ Adoptă un canadian

Posted on by

Pe Alec Bălășescu l-am descoperit studentă fiind, prin cartea sa Paris elegant, Teheran incitant, care mi-a arătat cât de puțin știu, de fapt, despre lumea ce se cască mai la est de noi.

Am aflat de noua carte în preajma târgului Gaudeamus, apucând să pun mâna pe ea abia în preajma Crăciunului. Dacă ar fi să rezum cele două proze cuprinse, ar fi un singur cuvânt: Celălalt.

Cartea e o împletitură frumoasă de povești care îți arată, prin bogăția lor, toate modurile în care poți fi celălalt, dar și toate modurile prin care întâlnirea cu Celălalt poate avea loc. Clădită pe alternanțe între spațiul intim și afișarea în public,  pe geografia reală și simbolică au unui oraș divers, Într-o zi, Orașul este o povestire despre oameni, emoții și întâlniri. Întâlniri între oameni, întâlniri ale oamenilor din diferite părți de lume cu orașul. Cu marele și pestrițul Istanbul, orașul unde toate poveștile își găsesc casa.

E o poveste despre cât de ușor poți deveni chiar tu Celălalt. Despre diversitate, acceptare, despre a-l primi pe celălalt în preajma ta. Poveste la răscrucea observației de teren cu ficțiunea, Într-o zi, Orașul mă lasă să mă întreb cât din fiecare e acolo, cât sunt oameni reali și cât personaje de literatură. La asta ajută, poate, și faptul că povestitorul pare să fi fost acolo, în mijlocul poveștilor pe care ți le spune pe un ton prietenos, de om care împarte ce a aflat cu ceilalți, fără pretenția că ar deține Adevărul.

La polul opus, Adoptă un canadian vine cu o viziune ușor distopică asupra lumii, în care lumea așa cum o știm noi dispare sub ape, rămânând doar câteva enclave izolate. Printre care, da, și România.

E o narațiune deși mai scurtă, mai intensă despre întâlnirea cu Celălalt, și șocul pe care ea îl aduce, anterior adaptării la acesta. La fel de bogată în semnificații, povestirea prezintă întâlnirea unei familii educate de canadieni cu românii satului din Apuseni, unde ajung după ce Canada e scufundată, și ea, sub ape. Șocul cultural, modul de ajustare a unora dintre protagoniști la ceilalți sunt prezente și ele.

Naratorul rămâne însă pe aceeași poziție, de martor care urmează să dea mai departe celorlalți ceea ce tocmai a aflat. Proza lui Alec Bălășescu, la răscrucea terenului antropologic cu ficțiunea, e povestea noastră, a tuturor. E povestea tuturor modurilor în care fiecare din noi poate deveni Celălalt, dar și a tuturor modurilor de raportare la întâlnirea cu acesta.

O carte calmă, tihnită, care captivează și ne arată cu fiecare rând că Celălalt nu e, întotdeuna, de temut. O lectură care, mie uneia, mi-a lăsat în urmă o întrebare: Tu realizezi în ce momente devii celălalt? și pe care o recomand oricui vrea să vadă mai clar printre straturile lumii pe care-o locuim.

A povesti, poveste, povestas

Posted on by

Intalnirea mea cu Povestasul s-a intamplat, deloc miraculos, in libraria de peste strada, acel loc miraculos unde caut cartile pe care mi le doresc sa le citesc, dar de care nu dau la anticaritul stradal din vecinatatea ei. Era soare si cald cand ne-am intalnit, eu si cartulia asta micuta, cu coperta interesanta si titlu atragator-enigmatic. ”Hm ! Numai buna de citit in drumurile lungi cu tramvaiul !” imi zic. Dar constat ca e asa, si nu-i tocmai asa cum mi se paruse mie initial. Romanul e atent mestesugit, cu acea atentie la detalii care-l face pe Llosa sa fie perceput drept un scriitor ”pretentios”. Naratiunea curge lin pe doua planuri diferite, creand un pod ciudat, dar pe care nu te poti abtine sa nu pasesti, intre Lima, cu jungla peruana si cu evenimentele politice ale perioadei anilor 60, si Florenta de unde naratorul (sau poate autorul ?- inca imi pun intrebarea asta) ne spune istoria devenirii unui povestas. Pentru ca, desi povestasul are, printre indieni, o valoare aproape sacra, povestasul lui Llosa e unul atat provenit, cat si autentic. E o poveste, la propriu, magica. O carte despre nevoia oamenilor de magic si povesti indiferent de societatea din care vin, o poveste despre marile mituri ale oamenilor si despre devenirea lor. O poveste care, la final, te face sa te intrebi cine e, de fapt, Povestasul. Pentru ca nu e doar un om- pentru indienii lui, era aducatorul de vesti despre restul comunitatii, de povesti vechi si noi, de barfe si cancanuri…adica elemente de care omul are nevoie si azi. E un roman micut, n-are tocmai dimensiunile unei carti ”serioase”, insa e acel tip de carte al carui final e oricum, dar nu previzibil si care, pana la final, te vrajeste. Te vrajeste, facandu-te in acelasi timp sa iti pui o sumedenie de intrebari. Recunosc ca l-am inceput in tramvai, si mai recunosc si ca o lunga perioada de timp l-am tot plimbat cu mine in geanta- nu imi doream atat de mult sa il termin, cat imi doream sa stiu ce se intampla cu povestasul, cine e naratorul- e el, oare, unul si-acelasi cu autorul? Mie uneia, asa imi place sa cred, dar trebuie sa admit si ca l-as intreba pe scriitor asta, sa fiu sigura ca nu bat campii. Ironic sau nu, l-am inceput in tramvai doar ca sa-l termin sub cires, la soare, in vatra satului, leaganul povestasilor autohtoni, intalniti de mine. Cat despre povestas, nu spun mai multe, doar ca finalul, dupa intreaga-i peripetie, te va surprinde radical, ca dupa sa-ti zici: ”Si, totusi, cum de nu m-am gandit la asta?” E o lectura usoara, mai greu e sa-ti revii dupa, sa revii in prezentul cu un infinit de povestasi de carton, care indruga vrute si nevrute, nemaistiind sa povesteasca de fapt asa cum se povesteste- simplu, din suflet si cu miez. Poate ca, devenind atat de rari, de asta au devenit oameni de succes cei care stiu cum sa spuna cu adevarat o poveste, cu dragoste de povesti si de a povesti: pentru ca, indiferent cat de evoluat sau de primitiv ar fi omul, are nevoie de povesti asa cum are nevoie de apa, hrana si soare.
Personal, o recomand ca lectura fie ca esti pasionat de literatura Americii de Sud, vrei o carte usurica sau doar iti plac povestile bune, pentru ca aici ai de toate. Ai o poveste buna, ”cu morala”, care se dezvaluie pe parcurs, o naratiune lina, care o face usor de citit, chiar daca e scrisa pe doua planuri, personaje usor de indragit, si multa America de Sud, cu contrastele-i specifice. Adica tot ce-ar fi nevoie pentru un roman pe care sa-l citesti de drag in vacanta, si la care sa meditezi in voie dupa.

Semiluna si haosul

Posted on by

semiluna si haosul

Recunosc, mare lucru nu mai citisem de ceva vreme. Si, aterizand eu niste ore prin biblioteca facultatii, am zis sa-ncerc, poate-o fi mediul de vina. Am gasit cartea lui Olivier Roy, asa ca mi-am zis ”bai, tot e mai mult decat de actualitate problema refugiatilor, si oricum cunosti fenomenul prea putin, deci…de ce nu?” si m-am pus pe citit. Cartea reprezinta  o analiza pertinenta a relatiei SUA-valori occidentale-Orient Mijlociu, incepand cum altfel decat cu evenimentul din 9/11?

Stiu, s-au scris rauri de hartie despre asta, dar…parca e altceva. Are, parca, mai mult sens acum, in toata verva cu refugiatii si toata teama Europei c-o sa ajunga sa poarte val, si ne prind mai mult decat bine explicatiile unor termeni pe care-i tot auzim. Sa luam celebra lege Sharia, de exemplu. Ni se explica faptul ca la nivel mare, un stat fundamentat pe Sharia este imposibil, datorita faptului ca aceasta, ca sistem de drept, se aplica sferei private, fiind cel mult comparabila cu Dreptul Familiei. De asemenea, aceasta este incompatibila cu modelul statului atotputernic si, ceea ce mi s-a parut cu adevarat important, ”Sharia e revendicata adesea din ratiuni pur politice (impotrivirea la modelul occidental).” Ei, asupra acestei idei mi se pare ca ar trebui zabovit. Pentru ca la stadiul actual, s-a ajuns dintr-un singur mare motiv- ignoranta. Ignoranta marilor puteri geopolitice, care-au decretat, sub administratia Bush, ca terorismul este o amenintare globala si ar trebui actionat. Cum? Prin impunerea valorilor occidentului asa cum sunt, fara adaptarea lor corespunzatoare la cultura careia i se cerea sa si le insuseasca. Practic, administratia Bush-tatal a crezut ca statele musulmane vor sari de bucurie la auzul vestii ca s-a gandit cineva sa le democratizeze, sa le occidentalizeze si pe ele. Iar de-aici deriva gratios toate cate le stim, inclusiv ideologizarea politica a religiei islamice, atat de frecvent-auzitul ”islamism”.  De fapt, statele orientului mijlociu vor democratie- una specifica, ce va tine cont de cultura lor atat de enigmatica pentru vestici. Ceea ce, mie personal, mi se pare de bun-simt. Ce-a inteles bravul occident din toata asta? Ca exista patru ramuri musulmane: terorismul, care nu e altceva decat avangarda militara, islamistii, care lucreaza la o constructie politica (stat islamic, califat), fundamentalistii, care vor instaurarea Sharia, si musulmanii ”culturali”, care prin adulatia fata de multiculturalism si non-violenta, netezesc calea primilor trei. Asta fara sa ne gandim ca si in Europa cea batrana exista terorism- pentru ca IRA sau ETA asta sunt, forme ale terorismului ce militeaza pentru ceva anume, intr-un spatiu anume. Strategic vorbind, terorismul global e inexistent, dar administratia Bush a facut din el o sperietoare contemporana, aruncand cu pietre intr-o cultura intreaga, fara ca macar sa catadicseasca sa incerce s-o cunoasca. Cam tot ce-au facut si francezii cu tiganii romani adica…

Una peste alta, cartea ramane o lectura de baza pentru cei ce vor sa inteleaga mai bine cum anume s-a ajuns la situatia actuala, in care milioane de oameni iau calea Europei pentru a trai, in care toata Siria e moloz si flacari. Trebuie sa aratam intelegere, in primul rand intelegerea faptului ca suntem, indiferent de cultura, etnie sau religie, oameni. E nevoie, mai mult ca oricand, de intelegerea contextului, de a privi si prin ochii celeilalte parti implicate sau, cel putin, de a o privi macar in ochi atunci cand ne bate la poarta. Sau, asa cum zicea si autorul, ”Trebuie sa incetam sa mai privim lumea prin prisma Al-Qaida, caci in asta consta singura ei forta reala”. Iar asta, dragilor, e perfect valabil si pentru ISIS, si pentru ETA, IRA sau orice alta grupare ce lupta pentru ceva. Intai incercam sa intelegem, apoi emitem sau nu judecati de valoare. Pana atunci insa, va urez o lectura placuta si succes in descoperirea unei noi lumi, una atat de diferita de a noastra!