#fantoma

“te-aștept oricât!”
ți-am zis într-o noapte de vară, în timp
ce două lacrimi paralele-mi ardeau
obrajii, gâtul și toată ființa.
“oricât ar dura. nu-mi pasă de timp, oricum
nu vreau pe altcineva.”
și-au fost
ultimele cuvinte spuse
care m-au durut.

de-atunci
toate cuvintele sunt doar ecouri,
toate durerile, copii
după durerea originară.

dar tu n-ai vrut o femeie
care s-aștepte oricât. ți-ai dorit
o femeie mai bună.
o femeie care nu-ți pune întrebări,
care nu se uită în ochii tăi ca să citească
toate lucrurile pe care nu i le spui, care
nu ridică ochii spre stele în nopțile verii
să lase
stelelor ce-i de făcut cu oamenii
ce i-au greșit vreodată.

de-atunci umbra mea a luat trup de om
și umblă zi-lumină prin tot felul de locuri,
face
nopți albe pe tot felul de poteci neumblate,
tărâmuri
care se ascund în spatele cuvintelor, în
sclipirilor ochilor când simte
crengi de copaci în păr și nisip sub tălpi,
trosnet de frunze și ramuri uscate, ape vuind, se aruncă

în singurele brațe ce au primit-o oricând
plouă
cu stropi mărunți și reci, ca fiecare
amintire a ei cu tine, cioplite-n
marmura roză a unui subconștient îmbrăcat
în valuri de trifoi alb și soare.
azi știe că nu-i minciună mai mare pe lume
ca mitul reîntoarcerii. oricât am vrea să fie
în altfel, unele
lucruri se întâmplă doar o dată.
iar azi, acum, când viitorul s-a întâmplat deja, de mână cu toate fricile ce n-aveau cum să se întâmple, azi, acum,
e prea târziu pentru orice și pentru tot
ce-aș fi putut să-ți fiu.

#luciri

sub pielea îmbrățișată de soare
doarme o femeie. o alta.
n-o trezi, n-o trezi,
n-o trezi dacă
nu ai de gând să rămâi în nopțile
în care timpul și pereții se strâng
în jurul ei aruncând priviri sângeroase

n-o trezi, e pretențioasă.
are să-ți ceară
tot ce n-ai de dat altcuiva.
are
să îți arunce priviri calde, furișe
în timp ce se uită cum te îndepărtezi
gest cu gest, pas cu pas, clipă de clipă

o să te simți acasă
între coapsele ei,
între coastele ei, ochii
ei îți vor spune povestea
a tot ce-ați fi putut fi,
a lui cum era dacă,
în timp ce mâinile, oh, mâinile ei de copilă
o să-ți traseze pe pielea fragilă
hărțile prezentului nedescoperit încă
iar tu o să-ți îneci neputința
într-un ocean de vinovății, tărie și blestem

locul ei în lume l-a luat luptătoarea,
femeia cea blândă trebuie să doarmă,
în sfârșit
spasmele, lacrimile, golurile
au încetat să-i mai apese ființa.

luptătoarea asta nu vrea
să știe nimic despre nimeni.
nu vrea să mai fie vreodată a cuiva.
nu-i e
dor de îmbrățișări care s-o frângă,
de-o dragoste dincolo de cuvinte de mare,
sau de cuvinte dulci de citit
lângă o cafea amară, dimineața.
nu vrea s-o minți frumos, te vede
cum pleci de pe acum cu fiecare
alint, cu fiecare gest de iubire, cu fiecare minut de sinceritate cețoasă
spre alte brațe, alte bătăi de inimă,
spre altă casă.

două femei, un corp, o viață.
separarea se face pe secvențe,
pe roluri
pe oameni. nimic
nu-i dincolo de carnea cea aspră
și razele soarelui mort.
contextul
trăiește cu greu la suprafața lucrurilor

în loc de final, artificii anunță
îngropăciunea sub un fag de hotar
a tuturor promisiunilor nerostite,
a tuturor
fricilor călăuze spre-un nicăieri
unde nu e nici foc, nici geamăt,
nici plăceri, nici fericiri, nici dezastre, ci doar
un pustiu din care-au pierit
toată culoarea, patima și disperarea,
în numele liniștii depline și-a viitorului perfect
pe care n-a apucat să le trăiască
nimeni.

#infatuată

eșarfa roșie mă privește complice
din sertarul cu obiecte speciale,
îmi promite
că o să împărțim iar ore, minute, clipe
greu de uitat.
eu, ea, rochia roșie, dresurile plasă…
și un bărbat.

dar mâine se apropie cu fiecare azi,
dragostea ta mi-a fost cușcă,
pereții
m-au strâns pân-am simțit
cum mă înstrăinez de mine
durerea
singurul ghid spre o ieșire
altfel de negândit.

e mâine deja, port rochia
preferată a marii mele iubiri,
fiecare
zâmbet, prilej de bucurie, nou început
e încă o înmormântare
a tot ce-ar fi putut să fie și…n-a fost.
libertatea mi-a venit prin curier,
contracost.

viitorul răspunde la întrebarea
Oare m-a uitat?
o face
ghiduș, flirtând pe sub gene, privindu-mă
lung cu aceiași ochi verzi pe care mi-i aminteam.
viitorul
e gata să se-ntâmple, să vină,
să mă prindă hotărât de mână în timp ce
alungă fantome veninoase cu un zâmbet
prin care i se preling raze calde de soare