Tag Archives: Moments

#circumstanțială

Posted on by

uneori corpul meu mă urăște,
durerea
rămâne indicatorul sincer, semn
că iar am greșit drumul

atâtea nume în jur care
nu-mi spun nimic.
oameni
adunați ca într-un pomelnic închinat
unei vieți care…
nu mai e

scroll, scroll, scroll.
mi-am pus amanet timpul și-am plecat
să mă redescopăr, să învăț
să mă citesc prin ochii altora,
în sens opus parcă
vechii fugi de mine

realitatea are corp, iar corpul meu
are memorie. ține neapărat
să nu uit nimic.
nici cine am fost, nici cu cine
m-am intersectat,
cu care trupuri
m-am împărțit nedemocratic dând
mereu mai mult decât aș fi putut primi

câteodată,
atunci când eu vreau să uit, iar el nu uită
îmi amintesc că trupul meu
are accese violente de ură uneori,
durerea
îmi amintește continuu cine sunt
scurtează liniile vagi, mentale
și-atunci
îmi privesc lung mâinile gândind
că explorarea începe din interior,
c-a venit vremea
să mă ating de corpul meu cu drag,
ca de-o minune.
un corp cu o istorie imperfectă și un nume

#viitorul

Posted on by

viitorul are gust de zahăr candel
infuzat cu cireșele coapte ale speranțelor
care aproape că s-au uscat. altar
clădit în grabă pe grămada
viselor abandonate în pustie. abandon sferic.

înăuntru. afară.
iar înăuntru. iar afară.
două sfere ciocnindu-se.
înăuntrul meu se ciocnește
de exteriorul altora, și râd.
azi știu
că exteriorul meu e antecamera, holul
unui interior amplu, dar de a cărui
hartă n-am nevoie. oricum
e desenată pe podul palmei stângi,
pictată
ca o galaxie de alunițe pe tot corpul.
o vezi, dar o poți citi?

viitorul se întâmplă în fiecare zi,
la ore fixe. banalitate
cum numai a răului mai e.
și totuși…

viitorul e ca o pisică adormită.
nu-i un măgar în ceață,
ci o felină cu origini incerte,
gata să toarcă sau să își ascută ghearele
pe pielea ta. și o va face
în aceeași zi.
așa e el, imprevizibil cu acuratețe.

viitorul e o culoare nedescoperită încă,
o rază de soare pe obrajii plânși,
prima înghețată de mentă din an
și prima gură de cafea din zi.
e prozaic ca un funcționar în prag de pensie,
iar efuziunile-i de savoare sunt
artificii pe cerul banalității lui esențiale.
demonstrație de forță și ardoare.
de asta vreau să-mi vând viitorul
pe o îmbrățișare. o caldă, strânsă și sinceră îmbrățișare.

Temporalitate

Posted on by

012

O adiere timida cu parfum de frunze moarte,

Mi te-a adus aproape in vremi de labirint,

Precedat de-un suvoi de tacere si lacrimi

Ca-n fata celui mai maret fapt de pe pamant

O pata de culoare, un ton de rosu-nchis,

Sau o picatura de gri in ceata,

Un labirint ud leoarca de roua

Celor mai noi inceputuri create,

Nascute ieri din zgomotul muteniei, laborator de viata.

Vezi tu, dragul meu fior de-nfrigurare,

Atunci cand timpul curge-n ambele sensuri

Sfarsim prin a fi Timp nediluat amandoi, cu totii,

Ca niste calde picaturi de ceara alba; e disperare.

Ca dovad-ai povestea

Nevoii-mi de tine, tot mai stringenta

Pe masura ce ma apropiam de tine,

Tot mai reala de la-nceputul vietii, tot mai pline,

Simtind o unda de necunoscut mereu in spate.

Dar stiu ca vezi, n-astept ca sa mi-o spuna nimeni,

Caci elementele primare sunt in noi,

Inradacinate de-a pururi, clipe marunte,

Iar viata pare-un labirint neintrerupt.

Clepsidra-i doar…o punte.

Si ti-as mai spune-atatea!

Nici nu stii

Cat e de-abstracta alianta mea cu tine,

Trecand furis liniile “Rau” si “Bine”,

Taras, in zbor, sau cum s-o mai putea.

Doar uita-te in spate acum.

Suntem doar noi, si tu, si eu, si-o strada goala

Retraind frenetic prima oara,

Ca doi nebuni ce s-au blocat

In clipele trecute, au-innoptat

Pe malurile-n panta ale unui

Trecut taios, si dur, si rece,

Dar de-o franchete infioratoare.

Indepartarea de noi mereu doare,

Chiar daca nu o recunoastem,

Doi orbi ce-s pusi pe glume, aparati de mare,

Al carui simplu alter-ego e Uitare.

Un alter-ego sumbru si nimicitor

            Ce devasteaz-aidoma noptii fara luna

Momentul dulce-amarui cand tot ceea ce se simte

E o nevoie, un dor care te doare

Si singura dorinta-mi e sa simt

Atingerea de neuitat a pielii tale

Si vocea-ti ce ma-mbata cu soapte orbitoare.

…Cand am ajuns in stadiul asta oare?