daca as fi o planta, as fi un ciuline;

daca as fi un animal, un arici.

daca as fi obiect, as fi o lumanare;

iar de ar fi să fiu un loc, as fi bazar

cu toate astea, în mod bizar

nu sunt nimic din ce-as putea.

sunt doar un om, si-n mintea mea

stau vise-nțepenite ca-n borcan

sunt om fara sa stiu ce-nseamna.

eu stiu sa mint si stiu sa simt,

stiu ca am si stiu ca sunt,

dar fara instructiuni sau emfază.

e doar asa…

eu stiu ce am, si ce-mi lipseste

am o mana ce-atinge trunchiurile

copacilor blocați în timp,

am o talie pe care se-ascund gravate

toate detaliile unei existente

prea abstracte ca sa o reduc la esențe

eu stiu ce sunt, dar e abstract

nu pot concretiza.

lacrima mea, vorba ta,

povestile pe care le port

ca pe-o armura imateriala,

dar nelipsită de greutate

am rost, dar rostul meu abstract

abia încape într-o vaza.

nu-s rost, căci mi-ar vicia la bază

tot mecanismul de ceasornic vechi

pe care-l port in cap

am brate-n care încape ‘ntreaga lume,

doar ca sa fiu suma oamenilor care

m-au frânt candva într-o îmbrățișare

si-nca putin in plus

am un zâmbet ce poate lumina omenirea,

si cu toate astea nu functioneaza lunea.

eu nu-s nici zâmbet, nici lumina,

ci doar un amalgam de nopti si vină

am ochi pentru detalii,

sub ei înfloresc ceilalti ca niste dalii.

dar nu-s ce au văzut ochii mei,

toate rasariturile si apusurile

care-au trecut pe lângă ei,

deși as putea la o adica deveni

abisul vazut de atâtea ori

niciodată în același culori

am amintiri de atingeri

depozitate în buricele degetelor

si langa tot ce-am simtit vreodata,

în atriul stâng, doarme cea ce sunt,

flămânda de senzatii si trait

dar nici ea nu-i eu

pe de-a intregul, doar

o parte care păcălește

alte parti c-ar fi intregul.

foamea ei de stare si culoare

e vizibila ca cerul

într-o dimineață de mai

toate detaliile pot compune un tablou,

dar adunate nu-ti vor spune ce sunt eu.

vei sti bucăți ce contrastează,

si-o sa le iei de adevar.

nu ma-ntristeaza, ca viata-i jocul

si toti la un loc ne-ncercam norocul,

ignorând sistematic diferențele,

potrivind prost detaliile

si injurand ca n-au răspunsuri intrebarile

eu sunt cea care sunt

si pe care o stiu cel mai bine.

dar ca imi poti spune pe nume

nu te aduce mai aproape

de eu cea care stiu ca sunt.

eu sunt mister si noapte si pamant,

sunt suflet descoperit si

vorbe-n vânt cat sa acopere tăcerea.

mai mult aspra ca lana decat dulce ca mierea,

si tot ce vei putea vedea

sunt doar semne ca-s umana.

cu toate astea, în urma mea

va rămâne întrebarea

in urma darei de parfum,

a primului pas facut pe-un alt drum,

a ultimei vorbe pe care-o spun

fantoma pasageră în amurguri cu fum

si singurătate la pahar, distilata.

ma stii atât de bine, dar tot ramane întrebarea

si nici un răspuns nu-ti luminează zarea.

cand am pășit pe drum, s-a stins lumanarea

si-acum rămâi sa potrivesti detalii

ca un croitor ce-aseaza stofe pe talii,

singurul ramas rece cand lumina pica prin vitralii,

doar tu si zambetu-ti rictus, două contrarii

lasate-n urma după ce s-a cicatrizat normalitatea,

soapte-surogat care sa-ti lumineze noaptea