#circumstanțial

Artwork by Potecă pe mare

nu mai dorm, nu mai mănânc, ziua
și noaptea au devenit egale,
două fire răsucite-n cerc

prin vene îmi curge sânge
negru, sălbatic, de păgână
care refuză cu demnitate civilizarea,
vreau
să stau în soarele amiezii leneșă, goală,
cu cana de cafea lângă mine și
mâna unui el doar al meu în păr
și să știu
că n-am nimic altceva de făcut
pe lume

tălpile mele strivesc iarba
de-un verde nevinovat, merg
și nu-mi pasă unde merg,
dacă merg pe potecă sau dacă
am luat-o de aiurea urmărind
o pasăre cântătoare

caut și doar eu știu
ce caut. o dragoste
care să mă facă să văd culorile mai vii,
mirosurile mai tari, sunetele mai
nedeslușite, încâlceală
de simțuri bete, gânduri murdare,
viața
ca o transă din care știi că trebuie,
că ți-ar face bine, dar
nu vrei cu niciun chip să ieși.

caut
ochii pe care să-i pot privi, și să-mi zic
în gând, să nu mă afle nimeni:
da, asta e dragoste, și e a mea,
caut
și cel mai trist e că încă mai caut ceva
ce am avut deja

lego

pic, pic- sunetul ploii
care se dă de zor
pe toboganu-acoperiș
un alt strat la talmeș-balmeșul sonor al lumii

o pată închisă peste albastrul deschis,
și o undă de lumină bătând auriu,
venită parcă
de undeva din spate,
de undeva de după o ușă.
un alt apus cu nori,
un alt joc de culori,
un alt strat la teancul de zile trecute

rece. vârtej pe coloană.
ghem în piept și ochi larg deschiși
în noaptea proaspătă, crudă
un alt strat de dor la răbojul
rănilor primite cadou de cine-mai-știe-unde
și neașezate-n cutiuțe încă

soare pe față
și timp care stă pe loc.
zâmbet și liniște, tors
miros de cafea și nici un gând rău.
gust de magie și promisiuni.
doar un alt strat la inventarul
rarelor dimineți luminoase pe dinăuntru
ca și pe dinafară

detalii. culori și uimire.
dureri de picioare și bucurie
pupile dilatate, burice de degete curioase
să vadă, să simtă pe limba lor
ce-i acolo. texturi.
un alt strat din lume descoperindu-se
la întâmplare atunci când vrei s-o vezi
pe ea așa cum e, prin ochii tăi

jazz în surdină și timp mort.
o cameră goală, mâini
care descoperă pielea constant în alte feluri
pur și simplu. mereu.
un strat caligrafic, scris lent,
la jurnalul periodic
al intimității cu propriul corp.

parfum și adiere de vânt.
cad petale, se strâng nori
o privire pe gaura cheii
spre anatomia descompunerii.
un alt strat la ciclicitatea facerii lumii.

toate straturile astea sunt doar
două zile dintr-un timp
care comprimă tot și nu ucide nimic.
timp de sărbătoare.
timp de treabă.
timp de explorat. de umblat
brambura prin lume. prin lumea
dinăuntrul și dinafara ta.

are și timpul straturile lui
pe care le pune, în permanentă mișcare,
peste starturile puse conștiincios
de furnicile-oameni, inconștient.
așa se scrie geneza alternativă,
zi după zi, în straturi
și tot așa se preface lumea,
strat peste strat, zgârie-nori
de lego, stridenți, vii, coerenți
în pestrițenia lor fără habar.
e azi un strat, și mâine-un strat
și ieri-ul se adună iar
cu straturile ce-or urma
din lumea lui, a mea și-a ta.

Love statement

I’ve always loved cats, regardless of their pedigree or color. They’re gorgeous and graceful, know what they want ad what they don’t, and know it too damn well sometimes. She wanted the old lullaby for herself in the late-spring afternoon, for example. And, as one can see, she had it her way. I don’t know much about you, but when I’ll grow up, I wanna be a cat.