E prea multa singuratate-n jur

De cand ea a plecat pasind agale,

Cu ochi inlacrimati si visatoare,

Luand cu sine tot soarele stradutei tale

 

Ca o poveste fara nume,

Precum o boala fara leac,

Expus ca roiul spiralat

Te simti acum si tu

 

Si fugi, si cazi, si-nsingurat,

O iei la goana prin oras,

Incepi s-o cauti si alergi

Bezmetic, sa prinzi vis de-o mana

 

Dar ea s-a dus,

Iar fara tine

Se simte goala si pustie,

O pasare din colivie

Ramas-a nimanui

 

“Am sa te port in gand mereu,

Caci fara tine nu sunt eu,

Ca soarele fara de noapte,

Ca zgomotul fara de soapte,

La fel cum fra ploaia grea

Ardoarea n-ar mai exista…

Eu fara tine..nu m-as vrea.”

 

Graieste mintea-i cam confuza

De razvratit-a lumii noi,

Ce trece pe la noi pe-o frunza

De alba floare de trifoi,

Ca o firava calauza

 

Picta de zor si tot spera

Sa o mai caute candva

Mireasma-ti dura de tutun

Pe care-o simte si acum

Cand ii apari in gand

 

 

Dar e final, sunt flori si-i plans

D-egreta bolnavioara.

Iar tu, ca un bufon meschin,

Ai zugravit cand ai zarit-o prima oara

 Pe-o struna amarata de vioara

Tot ce urma de-acum s-apara

 

Magnoliul alb si azi se infioara

Cand vant adie din periferii

Si-aduce acum cu sine sute, mii,

De fumuri de tigari nestinse,

Pan’ la tine.

 

Cum oare sa-ti mai fie bine

Atunci cand perle-ti napadesc obrajii

Si te lasi posedat de nostalgii,

Nemernic demon al zarilor albastre,

Si prilej de intersectari nefaste la apus?

 

Caci toate vin precum s-au dus

Si orice clipa moare…

Ascunsa sau vagabondand

Printre alte gri betoane

Ce rupte-n doua inca sunt

De-o apa curgatoare.