Stau singur…
Azi pe strada
Mai toate felinarele sunt stinse,
Iara pe caldaram mai zac intinse
Cam toate visele prelinse
Pe tocul usii de la bloc
Pe alt trotuar te vad trecand agale
Ca Neputinta-ndurerata-n mai.
Dar azi…azi nu-ti soptesc “Mai stai!”
Ci trec, aidoma unui strain cu pasul moale
Si ma gandesc daca-i blestem ori sublimare
Sa te revad de cate ori n-o vreau
Nici ceasul ala nu mai e ce-a fost,
Azi prin cadranu-i spart se scurge Timpul,
E colt de regasire pentru corbul cel anost
Pe care l-ai zarit la prima intalnire,
Mormantul sacru-al picaturilor de ploaie
Si al Uitarii sumbru monument, stihie.
Tu, demon care-mi bantui fiecare ceas,
Ce-ascunzi sub chipul Neputintei oare
Si ce-ai facut cu mica dictatoare
Ce mi-a spulberat si-ultimul vis ramas?
Seducatoare, te ascunzi in gloata,
Tu Neputinta, demon sfant al meu!
Afara-i norul de cerneala noaptea
Ce pe naivi cu vise dulci-i imbata,
Sub masca disperarii de moment
Se-adapa tot Pamantul cel de soapte;
Ecoul lor ma bantuie mereu!
As vrea sa pot jura ca vreau
Sa scap de tine pentru totdeauna,
Dar pentru mine tu esti cum e ciuma,
Iar voluptatile din suferinta n-au
Nici capatai, nici seaman, nici rival.
Si totusi…imi umbla-n minte
Aidoma unui refren orbitor
Fantasma unei evadari tacite
Din infinitul lan cu maci al viselor
Niciodata n-am iubit finalurile−
Le-am simtit triste si anoste,
Mai ceva decat diminetile ploioase de iarna,
Insa de dat-asta trebuie.
Vechea gara-i tot la rascruce de drum
Si tot cu acoperisul gaurit, cersind mila
Dar tu n-o sa ai indurare− plec acum
Spre abisurile vietii, spune-mi “Ramas-bun!”
Fiindca stii bine, va fi ultimul drum
Facut de drumetul pitit dupa cortina de fum
