E teama, ura, grija ce vine
Si parca nu s-ar mai sfarsi,
Stii bine cat de putine-mi mai raman fara tine,
Iar viata insasi pare un complot
Fara raspuns au ramas invocarile
Amintirii pierdute, ceas de ceas
Si astazi tot ce mi-a ramas
E doar o umbra despuiata pe-un perete si..atat.
De-as fi eu sacru, tu ai fi
Profanul dulce, fara de-ndoiala,
Insa la cat ai tu de mers
Din mine pan’ la cer,
S-ar naste alte stele, gri spoiala
De var, cu jar si aburi, dulce nebunie!
Doi trandafiri nauciti de bruma
Ce cade din destul peste ei, de veacuri,
Isi duc viata ca pe arcuri,
Expunandu-si cu relaxare
Cicatricile la soare
Tot ei au ramas
Singurul fel de viata
Din locul asta blestemat,
Ce-i plin de pietre, invadat
De praf si urlete si vaiet
Azi..sfarsit.
Numai urletul de caine
Se aude azi mergand pe dalele de piatra
Din praf doar cruci s-au mai cladit
Si-are sa vada lumea toata
Ca poti muri chiar daca n-ai trait
Amurgul asta pare sfant,
La fel ca ceata care vine
Dusa de fumul tare de tigara,
Nu e minut sa nu gandesc la tine.
Ieri ma gandeam prin ochii tai,
Azi vad deja un alt lung univers
Ce ma asteapta dupa coltul zgrunturos al cladirii,
Desi simt prin toti porii nevoia nemuririi
Doar prin tine
Pot infrunta aievea gerul, cu scancete de pui,
Si de raman al nimanui
Ce s-ar fi copt candva
Ramane bloc de gheata, mort ca stanca
Din care oameni vii faceau dantele aspre, calde.
Sunt multe care zac fara raspuns,
Intrebari sute mor in arhive negre
De suflet incomod, intunecos,
Scrisori pagane, vise profanate
De ale sufletului coridoare
Lungi si gri fantasme
Ce-ti infioara, iti distrug cupola
Fragila de sperante; nu-i ca-n basme.
Si-s soapte grele ce rasuna lin
A pecete si resemnare, a sentinta,
De te opresti in loc sa le asculti
Vezi doar sa nu distrug-a ta fiinta
Zi dupa zi, incet si greu se duce,
Iar azi te-ntrebi daca pacate au raspuns.
Prin ceata vremii ce s-a scurs
Nu simt c-ar fi vreo certitudine in spate
Amaruri dulci te-mbata azi,
Cand eu te simt usor tot mai departe.
Chiar de ti-as mai simti prin pori absenta
As incerca, cumva speriata, rezistenta,
O monotona, trista distantare
Cu miasma de lamai, exorcizare
Ce duce la cutremurarea
Si abolirea demonului din tine
Traiesti, respiri, visezi si zbori spre nemurire
Pe aripi de culori, simtindu-l pe “Mai Bine”,
Acel explorator timid ce locuia intine
Cu drumul fiintarii lui un semn de intrebare
Pe dupa labirintul verbului, ce-i oare,
O fi vreo gaura mai mare
Sau o simpla cutie cu soare
Aruncata la-ntamplare
Pe fereastra cu minuni?
Ce sa-ntrebi si cui sa-i spui…
